| News / Mapamond |
Peştera Scărişoara, unul dintre cele mai importante situri ştiinţifice din Europa
Mostrele de gheaţă extrase din gheţarul Peşterii Scărişoara din Transilvania oferă noi dovezi ale modului în care vremea şi clima de iarnă din Europa au fluctuat în ultimii 10000 de ani, perioadă cunoscută sub numele de Holocen.
Peştera Scărişoara. 
Cercetători de la Institutul de Speologie Emil Racoviţă din Cluj-Napoca, University of South Florida, University of Belfast, University of Bremen şi Stockholm University au colectat mostre de gheaţă din cea mai explorată peşteră de gheaţă din lume şi din cel mai vechi gheţar de peşteră, Scărişoara, ascuns adânc în inima Transilvaniei, în centrul României.
Cu formaţiunile sale de gheaţă şi depozitul mare de gheaţă subteran, Peştera Scărişoara este unul dintre cele mai importante situri ştiinţifice din Europa.
În ultimii 10000 de ani, zăpada şi ploaia au picurat în adâncurile Scărişoarei, unde au îngheţat în straturi subţiri care conţin dovezi chimice despre modificările temperaturilor iernilor trecute.
Până în prezent, oamenii de ştiinţă nu aveau reconstrucţii pe termen lung ale condiţiilor climatice de iarnă. Aceasta a împiedicat o înţelegere deplină a dinamicii climatice din trecut.
Reconstrucţiile înregistrărilor climatice ale Pământului s-au bazat în mare măsură pe condiţiile de vară, evidenţiind fluctuaţiile prin eşantioane bazate pe vegetaţie, cum ar fi lăţimea inelelor copacilor, polenul şi organismele care se dezvoltă în sezonul cald.
Situată în Munţii Apuseni, regiunea din jurul Peşterii de Gheaţă Scărişoara primeşte precipitaţii din Oceanul Atlantic şi Marea Mediterană şi este o locaţie ideală pentru studierea schimbărilor traseelor furtunilor din Europa Centrală şi de Est.
Datarea cu radiocarbon a fragmentelor de frunze şi lemn păstrate în gheaţa peşterii indică faptul că gheţarul său are cel puţin 10500 ani, ceea ce îl face cel mai vechi gheţar de peşteră din lume şi unul dintre cei mai vechi gheţari de pe Pământ în afara regiunilor polare.
Din probele de gheaţă, cercetătorii au reuşit să stabilească detaliile condițiilor iernilor din ce în ce mai calde şi mai umede în Europa Centrală şi de Est. Temperaturile au atins un maxim în timpul Holocenului de mijloc, acum 7000 până la 5000 de ani şi au scăzut după aceea spre Epoca Micii Glaciaţii, în urmă cu 150 de ani.
O schimbare majoră a dinamicii atmosferice a avut loc în timpul Holocenului de mijloc, când traseul furtunilor de iarnă s-a schimbat şi a apărut o vreme mai umedă şi mai rece în Europa de nord-vest şi expansiunea unui climat mediteranean către Europa de sud-est.
Creşterea temperaturilor de iarnă a dus la schimbări rapide de mediu care au permis expansiunea fermierilor neolitici spre Europa continentală şi popularea rapidă a continentului.
Oamenii de ştiinţă îşi continuă studiul, pentru a extinde înregistrările înapoi cu 13000 de ani sau mai mult.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
