Știință |
Ploaia acidă, o posibilă cauză a extincţiei din Permian?
Cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology au constatat că ploaia la fel de acidă ca sucul de lămâie nediluat ar fi contribuit la masiva exterminare a plantelor şi organismelor de pe Pământ de acum 252 milioane de ani.
În urmă cu aproximativ 252 milioane de ani, la sfârşitul perioadei Permian, s-a produs un colaps al vieţii pe Pământ, cunoscut sub numele de Marea Dispariţie, când 90 la sută dintre speciile existente atunci au dispărut.
Cauzele acestei extincţii rămân încă subiect de dezbatere. A fost coliziunea cu un asteroid, similar cu cel care a omorât dinozaurii 186 milioane de ani mai târziu? A fost o pierdere treptată a oxigenului din oceane? A fost o cascadă de erupţii vulcanice?
Cercetătorii au simulat această ultima posibilitate, creând modele climatice ale scenariilor în care erupţiile vulcanice aruncă gaze, inclusiv sulf, în atmosferă.
Astfel, s-a văzut că emisiile de sulf erau suficient de mari pentru a crea ploi acide pe scară largă în emisfera nordică, cu un nivel de pH ce putea ajunge la 2, similar cu al sucului de lămâie nediluat. O aciditate suficientă să desfigureze plantele şi să ducă la dispariţia lor.
Geologii care au examinat roci în Siberia au observat evidenţele unei activităţi vulcanice intense, în rafale scurte, care a început la sfârşitul Permianului şi a continuat timp de un milion de ani. Volumul de magmă fierbinte scoasă la suprafaţă a fost de câteva milioane de kilometri cubi. Aceasta a eliberat în atmosferă dioxid de carbon şi alte gaze ce au dus la o încălzire puternică, dar treptată.
Erupţiile probabil au lansat de asemenea nori mari de sulf, care a revenit pe pământ sub formă de ploi acide.
Pe baza analizei urmelor conservate în roci, oamenii de ştiinţă au facut 27 de simulări de scenarii cu diferite tipuri de erupţii, cu o gamă largă de gaze şi interacţiunea între gaze şi aerosoli pentru a calcula pH-ul. Şi au ajuns la un rezultat de 2 pentru pH, nu dintr-o erupţie, ci din erupţii repetate.
La asta s-a adăugat o epuizare a stratului de ozon din cauza gazelor eliberate, o reducere ce putea ajunge la 65 de procente şi care a dus la creşterea substanţială a expunerii la radiaţii ultraviolete, mai ales în apropierea polilor. Plantele şi animalele nu au avut prea mult timp să se adapteze.
GH. MANOIU | 2 DECEMBRIE 2013